© 2025 Auto.ro
MINI se reinventeaza si cel mai
nou model al constructorului din Marea Britanie, alaturi de o perspectiva
foarte interesanta a viitorului marcii, va fi prezentat la editia 2014 a LA
Auto Show. Prin caractersiticile sale distinctive – placerea de a conduce si posibilitatile
unice de personalizare, MINI a atras un public sofisticat, atent la cele mai
noi trenduri, care apreciaza libertatea de miscare si agilitatea in mediul
urban. Succesul MINI peste Atlatic a facut ca USA sa fie cea mai importanta
piata a marcii.
Lansarea noului MINI cu cinci usi
este o continuare a strategiei de succes pentru extinderea popularitatii marcii
in randul unui nou public-tinta prin largirea gamei de modele. Prin acest
debut, familia MINI ajunge acum la un total de opt membri. De asemenea, selectia
de echipamente speciale, accesorii si servicii MINI Connected, care permit ca
placerea condusului emblematica pentru MINI sa fie personalizata in functie de
preferintele personale, este si ea mai mare ca niciodata.
O perspectiva a viitorului marcii
va fi de asemenea prezentata la LA Auto Show printr-un concept car spectaculos.
MINI SuperleggeraTM Vision intruchipeaza o interpretare de pionierat a unui
concept cu o traditie foarte bogata: roadsterul - o combinatie de stil
britanic, atmosfera italiana, design purist, constructie ultrausoara si
propulsie pur electrica.
Un caracter individual cu
calitati versatile si totusi un MINI veritabil: asa este MINI cu cinci usi care
isi face debutul in Statele Unite cu ocazia LA Auto Show. Doua usi suplimentare
faciliteaza accesul in spate, unde sunt disponibile trei locuri. MINI cu cinci
usi are un ampatament care a fost extins cu 72 de milimetri, oferind astfel
spatiu mai mare nu doar pentru pasageri. Portbagajul este mai mare cu
aproximativ 30% fata de cel al modelului cu trei usi, cu un volum de 278 de
litri. Mai mult, spatarul banchetei - divizat in raport 60:40, cu posibilitatea
de rabatare - permite marirea volumului portbagajului la un maxim de 941 de
litri.
La lansarea pe piata a noului
MINI cu cinci usi (consum mediu: 5,9-3,5 l/100 km), clientii vor avea
disponibile sase motoare din noua generatie, cu trei sau cu patru cilindri,
precum si tehnologie MINI TwinPower Turbo. Propulsoarele acoperă o gama de
puteri cuprinsa intre 70 kW/95 CP si 141 kW/192 CP si, in combinatie cu
tehnologia de ultima ora a suspensiei - armonizata cu precizie pentru fiecare
model in parte -, asigura placerea inconfundabila a condusului. Alte
caracteristici ale noii generatii MINI sunt conceptul optimizat de afisare si
operare, precum si selectia larga de sisteme inovatoare de asistare a conducatorului.
Colaborarea intre MINI si producatorul
italian de caroserii si design Touring Superleggera a dus la aparitia unui studiu
de roadster compact, ale carui design si concept sunt orientate complet pe
esential: placerea condusului si atractivitatea aspectului. Realizat
manufacturier in mare parte, MINI SuperleggeraTM Vision prezinta o interpretare
moderna a clasicei decapotabile cu doua locuri. Designul deopotriva minimalist
si foarte emotional combina stilul britanic si atmosfera italiana.
Proportiile roadsterului - cele
caracteristice MINI - deriva intr-o nota charismatica fascinanta, care este
sintetizata de finisajul liniilor si suprafetelor tipice pentru Touring
Superleggera. Cu o bogata traditie, arta constructiilor ultrausoare aplicata in
manufacturarea caroseriei si propulsia electrica moderna a studiului contribuie
la placerea pura a condusului, cu o agilitate captivanta, ca sa nu mai vorbim
de eficienta revolutionara. In interiorul MINI SuperleggeraTM Vision, estetica
purista si atemporala este creata prin intermediul unor spatii generoase si a
materialelor de inalta calitate, care sunt deosebit de autentice deoarece au
fost lasate, in mare masura, in starea initiala.