rss

Mitsubishi isi intoarce privirea catre Japonia

  1. 25/03/2009
  2. Tags: Mitsubishi Motors, SUV
 

Mitsubishi isi regandeste planul de afaceri, operatiunile din Europa fiind astfel reduse. In urma deciziei, circa 45% din functionarii angajati vor fi afectati.

Tot in noua strategie intra si reorientarea constructorului catre masini mici si eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil. De pierdut se pare ca au SUV-urile.

Insa asta nu inseamna ca vor fi niste "specii pe cale de disparitie". Modelele SUV vor continua sa fie parte a gamei Mitsubishi, jucand insa un rol mai putin important in campaniile de marketing. Mutarea survine in urma vanzarilor in scadere inregistrata de “marii gurmanzi”.

In vreme ce profiturile companiei pe teritoriul “batranului continent” au fost foarte bune intre 2003 si 2007, vanzarile intre 2007 si 2008 au scazut de la 200.045 unitati vandute in 2007, la 164.462 unitati vandute anul precedent.

Acest nou plan muta segmentele de vanzari, marketing, administrare a produselor si planificarea afacerilor inapoi in tara de origine, in Japonia. Oamenii din Japonia se vor ocupa astfel direct de aceste segmente si vor comunica de la distanta cu cei 34 de distribuitori din Europa.

Restul de segmente (logistica, finante, resurse umane si altele) vor ramane in Europa dar vor suferi insa reduceri de personal. Segmentul de design si inginerie al companiei a fost deja mutat in Japonia, dupa cum spuneam intr-un articol precedent.

Vizualizari: 949