© 2024 Auto.ro
Versiunea cu motor ecologic si economic al noului Seat Ibiza, denumita ECOMOTIVE, a primit din partea organizatiei Autobest premiul "ECOBEST 2008" pentru cea mai ecologica masina a anului.
Prezentata in premiera mondiala la Salonul Auto de la Paris, Seat Ibiza ECOMOTIVE este disponibil atat in versiunea SportCoupe, cat si in cea cu 5 usi si este echipat cu motorul 1.4 TDI de 80 CP dotat cu filtru DPF.
Acest propulsor ii permite modelului realizat la Martorel sa aiba emisii de CO2 de 98 g/km, fiind primul model omologat cu emisii de sub 100 g/km, in ciuda dimensiunilor sale generoase, cu o caroserie in 5 usi si dotat cu aer conditionat, doua elemente foarte importante, care au plasat masina iberica inaintea rivalilor.
Mai mult decat atat, noul Seat Ibiza ECOMOTIVE este si foarte economic, fiind creditat cu un consum mediu de numai 3,7 litri la 100 km.
Autobest este singura organizatie independenta centrata pe pietele emergente, fiind formata din membrii din 15 tari europene, intre care si Romania. In acest an, desemnarea celui mai interesant model - ecologic vorbind - a fost extrem de dura deoarece modele ca Ford Fiesta Econetic si Toyota iQ au avut rezultate excelente in materie de consum si emisii de CO2.
Cele mai importante criterii in procesul de selectie a masinilor sunt intre altele pretul vehiculelor, distributia pieselor de schimb, reteaua de service-uri, versatilitatea, designul si tehnologia.