Noul Skoda Superb, in Romania de la 18.982 euro
- 07/10/2008
-
Tags:
Skoda, Superb
Cea de-a doua generatie Skoda Superb a fost lansata astazi in Romania, preturile pentru acest model fiind cuprinse intre 18.982 si 34.213 euro cu TVA inclus, in functie de versiune. Constructorul ceh ofera o gama de sase motoare, impartite egal, trei pe benzina si tot atatea pe motorina, toate supraalimentate.
Motorizarea de baza o constituie propulsorul de 1.4 litri si 125 CP, care va fi cuplat in varianta standard la o cutie de viteze manuala cu sase rapoarte. Gama "benzinarelor" mai cuprinde un 1.8 de 160 CP ce poate face pereche atat cu o cutie manuala, cat si, optional, automata cu sapte rapoarte (DSG) si o varianta de top de 3.6 litri ce dezvolta 260 CP, aceasta urmand sa beneficieze exclusiv de o cutie de viteze automata cu sase trepte.
Cele trei motorizari diesel sunt de 1.9 litri (105 CP) si 2 litri in doua variante de putere, de 140 si 170 CP.
Noul Skoda Superb este disponibil in trei versiuni de echipare: Comfort, Ambition si Elegance, iar Vlad Rusu, director Skoda in Romania, estimeaza livrarea a 200 unitati pana la finele anului si 800 exemplare in 2009. Primele exemplare vor ajunge in posesia clinetilor undeva la jumatatea acestei luni.