rss

Nu l-a vrut nimeni. Motivul pentru care acest Ferrari unic in lume a ramas nevandut

  1. 13/02/2018

Unii ar putea invoca suma de bani ceruta de actualul proprietar al modelului italian, care se ridica la 95.000 de dolari, dar nu aceasta este cauza pentru care tranzactia respectiva nu s-a finalizat.

Iti mai aduci aminte de 360 Modena? Primul Ferrari de serie construit integral din aluminiu? Automobilul cu motor V8 de 3.6 litri si 400 CP, care facea suta in urma cu doua decenii intr-un timp de doar 4.5 secunde?

Ei bine, unul dintre ultimele exemplare produse de compania italiana a fost transformat in limuzina. Nu stim de cine sau de ce, insa automobilul firmei din Maranello vine acum cu sase portiere si opt locuri.

Nu sunt insa singurele ciudatenii ale acestui Ferrari 360 Modena. Meniul continua cu cele nu mai putin de trei trape de la nivelul plafonului, televizoarele montate in scaunele din piele si luminile viu-colorate.

O alta decizie extrem de interesanta este ca proprietarul sportivei transformate in limuzina a pastrat motorul original, instalat de italieni sub capota. Drept urmare, si in cazul de fata putem vorbi de o herghelie de 400 CP.

Din pacate pentru acest Ferrari 360 Modena, persoanele aflate in cautarea unui astfel de automobil nu s-au aratat impresionate de formula cu sase portiere si opt locuri. Drept urmare, el a ramas nevandut.

Vizualizari: 2559