© 2024 Auto.ro
Gazele arse emise de motoarele diesel au fost catalogate drept cancerigene de Grad 1, releva un studiu realizat de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Producatorii auto contraataca: "Masinile din tarile dezvoltate emit foarte putine noxe."
Centrul International de Cercetare privind Cancerul (CIRC/IARC), agentia pentru cancer a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), avertizeaza ca substantele emanate de motoarele diesel pot cauza cancer la plamani, fumul provenit din propulsoarele pe motorina fiind mai daunator decat fumatul pasiv, de exemplu.
Pozitia OMS este argumentata prin intermediul unui studiu amplu, care clasifica gasele de esapament diesel in Grupa 1 de cancerigene, alaturi de fumat, azbest, radiatii ultraviolete si alcool.
In 1988, CIRC a clasat emisiile motoarelor diesel printre "posibilii cancerigeni pentru om" (grupa 2A), insa acum, sustin specialistii, exista suficiente dovezi care dezvaluie faptul ca gazele de esapament ale motoarelor diesel prezinta un risc ridicat de cancer la plamani.
Oficialii CIRC au mentionat ca gazele de esapament de la motoarele pe benzina sunt "posibili cancerigeni pentru oameni (Grupa 2B)", acelasi calificativ fiind acordat si la evaluarea din 1988.
De cealalta parte, voci din industria auto sustin ca aceasta situatie nu este atat de alarmanta in statele dezvoltate, unde exista reglementari privind echiparea masinilor cu filtre de particule si alte tehnologii care "curata" emisiile de sulfati si alte substante nocive. Problema este evidenta in tarile subdezvoltate si emergente, aici fiind folosita motorina ca principal carburant in cazul masinilor, fabricilor si generatoarelor.