rss

Opel elibereaza o noua editie Astra OPC

  1. 29/08/2007
  2. Tags: Astra OPC, Opel
Dorind sa sublinieze cat mai clar apartenenta hot-hach-ului compact la adrenalina oferita de un circuit de viteza, constructorul din Ruesselsheim a hotarat sa creeze o editie speciala a lui Astra OPC, botezata Nurburgring Edition.

Lansarea acestei masini este cu atat mai naturala cu cat un exemplar al acestei masini, condus de fostul campion de la Le Mans, Manuel Reuter, a stabilit un nou record al clasei pe celebrul Nordschleife acum doi ani.

Odata ajunsa pe strazi, masina va fi imediat recognoscibila datorita culorii albe lacuite ce acopera caroseria si jantele ultralate, eleronului supradimensionat pozitionat in prelungirea acoperisului si a finisarii in fibra de carbon atat a oglinzilor retrovizoare exterioare, cat si a stalpului B.

Din punct de vedere tehnic, desi nu sunt schimari la nivelul motorului (aceiasi 240 CP ai agregatului de doi litri turbo vor duce masina pana la 100 km/h in 6,4 secunde si pana la o viteza maxima de 244 km/h), nu acelasi lucru se poate spune despre trenul de rulare, care beneficiaza de serviciile celei de-a doua generatii a sistemului de control a activitatii sasiului si suspensiilor IDS Plus, deja prezent pe Vectra si Zafira OPC, de un ecartament marit cu 2 mm si de un set de anvelope de inalta performanta.

La randul sau, habitaclul este personalizat in consecinta, pielea de pe volan, decorul in fibra de carbon si un numar de serie plasat pe capacul torpedoului fiind pricipalale elemente care iti vor aminti ca nu te afli intr-un Astra OPC “normal”.

Masina va fi oferita incepand cu primul trimestru al lui 2008, la un pret ce va fi anuntat ulterior.
Vizualizari: 1094