rss

Primele imagini Infiniti EX

  1. 29/03/2007
  2. Tags: Infiniti EX
Acestea sunt primele fotografii ale lui Infiniti EX Concept, un posibil succesor pentru CUV-ul de talie medie FX care va debuta in curand la salonul auto de la New York.

Bazat pe platforma tehnica modulara FM revizuita, masina impune un spatiu interior generos gratie unui ampatament de 2,85 m si va incerca sa-si impresioneze audienta insetata de sportivitate prin intermediul unui design plin de curbe si unduiri, plus un motor V6 din celebra serie VQ, ce va propulsa si viitorul supercar GT-R.

Din pacate insa, chiar daca destul de bine inchegat, designul este destul de clar o evolutie a actualului SUV si, in plus, nu una intr-o directie tocmai masculina, trendul cu iz matriarhal care afecteaza modelele Sport Utility in ultma vreme simtindu-se si aici destul de preganant.

Totusi, ne asteptam ca ceea ce va deriva din acest concept sa fie pe placul oricarui american doritor de confort si gadgeturi electronice la bani putini, de vreme ce acesta este practic un vehicul gata de productie si dispune de jante de 19 inch, directie activa, discuri de frana ventilate, sistem de distributie a fortei de franare, camere de luate vederi pentru unghiurile moarte din oglinzi si sitem de avertizare la schimbarea benzii fara semnalizare.

Totusi, oricat de multi bani ar face japonezii, ne indoim ca EX de serie va oferi si acoperisul din cristal lichid al acestui concept, care se poate schimba din transparent in opac la o simpla apasare de buton.
Vizualizari: 899