rss

Proiect pilot in Stuttgart. Locuri libere in parcarile de tip „park and ride” la un click distanta

  1. 18/01/2016

Verband Region Stuttgart si Robert Bosch GmbH lanseaza proiectul pilot pentru gestionarea activa a locurilor de parcare
Senzorii Bosch identifica locurile libere in parcarile de tip „park and ride” de-a lungul liniilor de tren S2 si S3
Soferii obtin informatii privind locurile libere de parcare prin intermediul unei aplicatii sau online
Cincisprezece parcari de tip „park and ride” vor fi echipate cu senzori de ocupare

Stuttgart, Germania – Atunci cand soferii stiu ca exista un loc liber intr-o parcare de tipul „park and ride”, sunt mai multe șanse sa-si parcheze autovehiculele si sa foloseasca serviciile de transport pentru navetisti. Aceasta este ideea de baza din spatele proiectului pilot pentru gestionarea activa a locurilor de parcare pe care Verband Region Stuttgart (Asociatia Regionala Stuttgart) il lanseaza in prezent in colaborare cu Robert Bosch GmbH.

In cadrul a 15 parcari de tipul „park and ride” situate de-a lungul liniilor pentru navetisti S2 (Schorndorf) si S3 (Backnang), senzorii produsi de Robert Bosch GmbH vor identifica locurile de parcare libere minut cu minut si vor transmite aceste informatii in timp real, conform planurilor. Informatiile privind locurile libere de parcare vor fi apoi disponibile pe pagina de internet si aplicatia VVS Tranzit and Tariff Association Stuttgart. Unsprezece orase si comunitati din nord-estul zonei metropolitane Stuttgart au fost de acord sa sustina proiectul pilot. Acestea vor oferi conexiune la internet si electricitate pentru parcarile de tip „park and ride”, majoritatea dintre acestea fiind detinute si administrate de autoritatile locale. Verband Region Stuttgart va sustine acest proiect cu finantari dintr-un program național care are ca obiectiv transformarea orasului Stuttgart intr-un model de sustenabilitate.

Pentru directorul regional al Verband Region Stuttgart, Dr. Nicola Schelling, acest proiect va face mai atragatoare trecerea de la transportul cu autovehiculul personal la cel cu mijloacele publice: „Prin integrarea celor mai recente tehnologii in acest proiect, imbunatatim serviciile din regiune.” In parcarile urbane, multi ani, standardul a fost sa numaram de cate ori se deschid porțile pentru a calcula locurile de parcare disponibile din interior. „Suntem deschizatori de drumuri cu parcarile de tip „park and ride,” afirma Dr. Jürgen Wurmthaler, responsabil pentru dezvoltarea afacerii la nivel regional. Parcarile incluse in acest proiect pilot nu au porti si unele au cel putin o intrare sau iesire.

„Cu ajutorul senzorilor nostri, facem locurile de parcare parte din internetul lucrurilor. Ii scutim pe soferi de grija cautarii locurilor libere in aceste parcari. Astfel, reducem aglomerarea asociata cu procesul de cautare a unui loc de parcare si minimizam impactul asupra mediului,” afirma Dr. Dirk Hoheisel, membru al Consiliului de administratie al Robert Bosch GmbH.

Proiectul pilot va incepe in 2016, odata cu montarea senzorilor Bosch si va continua pana in luna iunie 2018. De asemenea, va fi examinat si analizat nivelul de ocupare, pentru a vedea daca informatiile in timp real privind locurile libere din parcarile de tip „park and ride” incurajeaza intr-adevar mai multi soferi sa foloseasca autobuzele sau trenurile. In regiunea Stuttgart, exista peste 100 de parcari de tip „park and ride” cu o capacitate de 50 - 700 de locuri. Cea mai mica parcare inclusa in proiectul pilot are 49 de locuri (Schorndorf), iar parcarea cea mai mare are peste 520 de locuri (Waiblingen).

Vizualizari: 1322