rss

Rabla 2013 a inceput. Vezi detalii!

  1. 10/06/2013
  2. Tags: Rabla, tichete

Programul de innoire a parcului auto din Romania a demarat astazi, un sfert din cele 17.000 de tichete destinate persoanelor fizice fiind distribuite colectorilor validati.

Programul Rabla 2013 a inceput astazi in toata tara, 17.000 de tichete fiind alocate centrelor autorizate din toata tara. Doar un sfert dintre tichetele Rabla au fost distribuite astazi, acestea fiind livrate centrelor care au fost autorizate in prima faza a procesului de sortare, anunta Mediafax. Dintre cele 20.000 de tichete, 17.000 sunt destinate persoanelor fizice.

Astfel, incepand de astazi, romanii care vor sa isi achizitioneze o masina noua, renuntand la una cu o vechime de cel putin 10 ani, pot apela la colectorii validati in program. Valoarea unui tichet este de 6.500 de lei, fata de 3.800 lei cat valora in 2012. Ca noutate, in acest an se va utiliza un singur tichet valoric pentru achizitionarea unui autovehicul nou, si nu trei tichete cate puteau fi folosite in editiile anterioare.

Spre deosebire de anii precedenti, in editia 2013 tichetele auto fost impartite in functie de numarul de maşini mai vechi de 10 ani din parcurile auto judetene, conform statisticilor DRPCIV.

Distribuirea tichetelor s-a facut egal intre punctele de lucru apartinand colectorilor validati in program, fiind interzis transferul sau schimbul acestora intre colectori. Noile reglementari au condus la situatii atipice. De exemplu, la un punct de lucru din Capitala se regasesc 61 de tichete, in timp ce la unul din Valcea se regasesc cinci. Cele mai multe tichete - 74 - au fost distribuite la un punct de colectare din Olt, acesta fiind insa si singurul din judet.

Distribuirea tichetelor pe puncte de lucru in fiecare judet este disponibila pe site-ul AFM.

In cazul in care un colector epuizeaza stocul de tichete primit initial, acesta poate depune o cerere de suplimentare la institutie, putand obtine 200 de tichete la fiecare cerere, in functie de stocul disponibil.

Voucherele distribuite colectorilor si neeliberate in termen de cel mult 30 de zile lucratoare de la data distribuirii vor fi trimise inapoi la AFM pentru redistribuire.

Programul Rabla 2013 va fi activ pana in data de 20 noiembrie 2013.


Vizualizari: 6010