rss

Renault si-a dezvaluit noul monopost R28

  1. 21/01/2008
Noul monopost Renault R28, cu care team-ul francez va participa in stagiunea 2008 din Formula 1, si-a facut pentru prima data aparitia in public, astazi, la Valencia, dublul campion mondial Fernando Alonso efectuand primele tururi de circuit la volanul noii masini.

Alonso, care a revenit la Renault dupa un an petrecut la McLaren, a fost nevoit sa astepte cateva ore pentru a putea iesi pe circuit, care a fost inchis din cauza cetii dense care a facut imposibila parcurgerea traseului in conditii optime.

In cele din urma, ibericul a parcurs 39 de tururi spre dupa-amiaza imediat ce circuitul a fost redeschis, cel mai bun timp scos de el fiind de 1:13.027.

"Cand pilotezi pentru prima data o masina noua trebuie sa nu o faci in graba pentru ca trebuie sa verifici daca toate sistemele functioneaza la parametrii normali si exact asta am facut noi astazi", a explicat Alonso.

Noul monopost R28, care beneficiaza de noua aripa de tip "pod" pe care o au majoritatea bolizilor din F1, isi va continua testele la Valencia toata saptamana dupa care va fi prezentat oficial pe 28 ianuarie, la Paris.
Vizualizari: 400