Schimba Bourdais traditia?

Francezul Sebastien Bourdais a devenit primul pilot din istoria ChampCar laureat patru ani la rand. Acum face pasul catre Formula 1, insa echipa la care evolueaza nu face parte din elita. In cazurile similare anterioare, acest lucru a fost sinonim cu o cariera in picaj. Va reusi, oare, Bourdais sa fie exceptia de la regula?

Dupa ce si-a facut un nume in F3000, Sebastien Bourdais avea drumul deschis spre Formula 1. Insa, in 2002, atunci cand a semnat pentru Arrows, echipa a disparut din intreceri din pricina problemelor financiare. A fost chemat la probe de Renault, a confirmat, insa n-a acceptat sa fie impresariat de Briatore, si postul de pilot de teste i-a revenit unui alt francez, Montagny.

Bourdais a decis sa mearga, asa cum o facusera Montoya sau Junquiera, ca sa dam doar doua exemple, in cea mai importanta competitie de monoposturi de peste Ocean, Champ Car, devenita intre timp o intrecere globala. A fost primul debutant care a pornit din pole-position in prima sa cursa de la Mansell incoace si a terminat stagiunea pe locul 4 in ierarhia generala, dar cu titlul de debutant al anului.

Era insa numai inceputul. De-atunci, Bourdais n-a mai pierdut niciun titlu. A pus cap la cap patru victorii la rand, devenind performer all-time, precedenta performanta, trei cununui cu lauri consecutive, apartinandu-i lui Ted Horn, din perioada 1946-1948. Nu este greu de ghicit, in aceste conditii, a starnit interesul team-urilor de Formula 1 si, dupa mai multe teste, a semnat pentru Toro Rosso. Sa fie insa oare acesta decizie una de bun augur? Ramane sa dam un raspuns peste ani, pentru ca istoria ne ofera, deopotriva, precedente bune, dar si altele cu esecuri de proportii.

„Trebuie sa ajungi la o echipa de top pentru a putea spera la o cariera de succes in F1”, spune Mario Andretti. Iar el este o voce cat se poate de autorizata in conditiile in care a castigat titlul in Marele Circ, a terminat de trei ori pe primul loc sezonul in Indy Car si este singurul pilot din istorie care a izbutit tripla reprezentata de victorii in Indianapolis 500, Daytona 500 plus cununa cu lauri in F1.

Si este sustinut si de exemple, precum cel al lui Jacques Villeneuve, cel care, in prima parte a carierei in cea mai importanta competitie pentru monoposturi, si-a trecut in cont un loc 2 si un titlu de campion. Sau, chiar, daca vreti, cel al lui Montoya. Laureat in F3000, apoi, chiar la debutul sau, in CART (predecesorul Champ Car), lucru pe care nu-l mai reusise decat Mansell, columbianul a fost unul dintre pilotii importanti ai Marelui Circ la inceputul acestui mileniu.

A terminat de doua ori pe locul 3 in ierarhia absoluta, insa, in 2003, a ratat un titlu pe care il merita si din pricina sprijinului mai putin ortodox acordat de catre Ecclestone si Mosley lui Michael Schumacher. Si chiar daca Montoya a parasit F1 fara vreun titlu, a aratat ulterior ca este un extraordinar pilot de circuit, reusind sa triumfe, la debut, in cursa de 24 de ore de la Daytona, dar si sa obtina rezultate bune in NASCAR, acolo unde activeaza si-n momentul de fata.

Exista insa si exceptii de la regula succesului in echipele cu nume. Daca Montoya a mai avut cat de cat sansa unor rezultate bune, Michael Andretti a simtit ce inseamna sa te confrunti cu un moment nepotrivit. Cu un an inainte ca el sa ajunga in F1, McLaren era un dream-team. Campionul CART din 1991 a obtinut insa un loc in echipa exact in momentul in care motorul Honda, care ii asigurase suprematia, era inlocuit de Ford V8, iar Senna, pe picior de plecare, semnase, intr-un final, un contract “race by race”.

Masina a avut numeroase probleme tehnice si a abandonat in primele patru curse, dupa ce, in cele trei din startul stagiunii izbutise sa parcurga doar 3 tururi. N-avea sa-si regaseasca deloc ritmul si, pana la urma, a fost inlocuit de Hakkinen, culmea, chiar dupa intrecerea din Italia, in care a obtinut cel mai bun rezultat al sau, pozitia a treia. Ulterior avea sa concureze in CART, iar apoi sa devina proprietar al uneia dintre cele mai bune echipe din campionatul de peste Ocean.

O poveste oarecum similara este si aceea a lui Cristiano da Matta. Spun oarecum similara pentru ca dupa ce a cucerit titlul in Champ Car, in 2002, el a dat curs ofertei facute de Toyota. Insa, in pofida faptului ca aceasta echipa se afla in top din punctul de vedere al investitiilor, rezultatele nu se vad.

Iar da Matta a trebuit sa se multumeasca doar cu faptul ca in primul an a reusit rezultate mai bune decat coechipierul sau, Panis, pentru ca, in a doua stagiune, sa fie sacrificat de conducerea team-ului, care cauta un tap ispasitor pentru lipsa de performante, fiind obligat sa se intoarca in Champ Car, de data aceasta insa la echipe mici. Si au venit apoi si ghinioanele, Cristiano fiind, in august 2006, victima unui accident ciudat in testele de pe Road America. Masina sa a lovit, la mare viteza, un cerb, care a aterizat peste pilot. A fost in coma zile bune, iar dupa ce si-a revenit, si-a reluat, incet-incet pregatirile, dar n-a mai revenit niciodata pe pista in calitate de concurent.

Si daca am vorbit de un accident teribil, nu putem sa nu-l includem in aceasta trecere in revista pe Alex Zanardi. Recomandat de rezultatele foarte bune in F3000, italianul a evoluat in startul deceniului trecut pe la cateva echipe minore. A plecat apoi in CART, a fost debutantul anului si a izbutit doua titluri. Asa i-a atras atentia lui Frank Williams.

Insa, precum in cazul lui Andretti, echipa britanica abia intrase intr-un profund proces de restructurare dupa ce ramasese fara motorul Renault. Zanardi n-a putut face mare lucru si, la capatul unui sezon mai degraba dezamagitor, a facut cale intoarsa peste Ocean. Si, precum in cazul lui da Matta, a urmat un alt ghinion, un accident grav, la Lausitzring, in urma caruia a ramas fara ambele picioare. N-a pus punct carierei, iar acum alearga in intrecerile de turisme.

Povestea transferului de vedete intre F1 si competitiile de monoposturi din SUA are si exemple de piloti care au facut drumul in sens invers. De Mario Andretti am vorbit, ca si despre cei care, dupa experiente mai putin fericite in Marele Circ, au revenit in America. Lista mai cuprinde insa si alte nume de campioni mondiali din F1 care au venit, spre final de cariera, in CART. Iar nume precum cele ale lui Emerson Fittipaldi (doua titluri in F1 si apoi, in 1989, triumf in SUA) sau Nigel Mansell, care a pus cap la cap titlurile in cele doua competitii, in 1992 si 1993, sunt exemple clare in acest sens.

Intrebarea care se pune acum este legata de viitorul lui Bourdais. Povestile de pana acum nu-i dau mari sanse de izbanda, insa, poate, cu rezultate interesante in primul an in F1, francezul va ajunge sa urce in Marele Circ. Talent are, ii mai trebuie si putin noroc. In ce masura va beneficia de acesta, vom afla in anii care vin.