© 2024 Auto.ro
Peste 5.000 de oameni au participat astazi la mitingul organizat de Sindicatul Automobile Dacia, pe platoul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor din oras.
Mitingul s-a terminat in jurul orei 13.00, urmand ca liderii sindicali sa aiba, la Primaria Mioveni, la ora 14.00, o intalnire cu autoritatile locale. La intalnire au fost invitati si membri ai Guvernului si parlamentari. "Primul lucru pe care mi-l doresc este sa protejez salariatii si sper ca mitingul de azi sa aiba un ecou. Va asigur ca vor urma si alte miscari sindicale si sper ca dupa intalnirea de azi de la Primarie sa gasim solutii impreuna sa depasim ciza", a declarat liderul Sindicatului Automobile Dacia, Nicolae Pavelescu.
La mitingul de la Mioveni au participat, pe langa angajatii Dacia, si alti sindicalisti afiliati la Blocului National Sindical (BNS). Liderul BNS, Dumitru Costin, a declarat ca la protestul de la Mioveni au fost prezenti sindicalisti de la Romaero Bucuresti, din domeniul energiei, transporturi si constructii. In plus, la protest au participat si sindicalisti ai principalilor furnizori ai Dacia.
Liderii Sindicatului Automobile Dacia le-au spus oamenilor ca trebuie sa iasa in strada pentru a salva uzina si ca acum este momentul in care trebuie sa fie responsabili. "Este in joc soarta orasului Mioveni, a familiilor noastre. Au mizat pe saracia noastra. Cumparand chibrituri romanesti, salvam locuri de munca romanesti. Cumparand Loganuri, salvam alte locuri de munca romanesti. Ne-au sufocat produsele straine", a afirmat viceliderul SAD Ion Iordache.
La miting a vorbit si liderul sindical de la uzina Ford din Craiova, Ovidiu Cioroianu, anuntand ca sindicalistii craioveni sustin protestul colegilor de la Dacia.
Sursa: Bloombiz