© 2024 Auto.ro
Conditiile meteorologice nefavorabile au condus la inchiderea mai multor drumuri nationale, precum si alte restrictii de circulatie. La aceasta ora (15:30) circulatia rutiera este intrerupta, din cauza poleiului, zapezii si a viscolului, pe un numar de 45 de drumuri nationale si pe autostrazile A2 Bucuresti – Fetesti si A1 Bucuresti – Pitesti.
Pe soseaua de centura a municipiului Bucuresti intre Otopeni si Tunari circula doar autoturismele.
Sunt impuse restrictii de circulatie pe mai multe drumuri nationale, astfel:
Restrictie pentru traficul greu peste 3,5 tone
- Autostrada A2 Fetesti - Cernavoda;
- DN22 Macin- Tulcea;
- DN22C Cernavoda- Basarabi;
- DN3 Basarabi – Constanta;
- DN71 Moroeni – Sinaia.
Restrictie pentru traficul greu peste 7,5 tone
- DN1A Blejoi – Valenii de Munte;
- DN1 Bucuresti – Ploiesti;
- DN12A Frumoasa – Lunca de Sus;
- DN28 Targu Frumos – Pascani;
- DN2 Adjud – Bacau – Roman;
- DN13A Praid- Harghita;
- DN6 Bucuresti – Alexandria;
- DN7 Pitesti – Bucuresti.
Conducatorii care nu respecta interdictia temporara de circulatie pot fi sanctionati cu retinerea permisului de conducere pentru o perioada de 60 de zile si cu amenda de la 6 la 8 puncte (de la 420 la 560 de lei).
Soferii au obligatia de a circula cu o viteza care sa nu depaseasca 30 km/h, in localitati, sau 50 km/h in afara localitatilor cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mazga sau piatra cubica umeda.
In cazul in care traficul rutier se intrerupe din cauza zapezii, soferi sunt sfatuiti sa opreasca masinile in afara partii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszapezire sa intervina.
Inainte de a porni la drum, conducatorii auto trebuie sa isi echipeze corespunzator autovehiculele pentru circulatia in conditii de iarna (anvelope specifice sezonului rece, lanturi antiderapante, lopata, saculet cu nisip, o rezerva de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire functional etc.).
Din autovehicul nu trebuie sa lipseasca hainele groase, paturile, alimentele, apa si unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto.