rss

Spaniolii lanseaza supercarul GTA Concept la sfarsitul lui aprilie

  1. 27/03/2009
  2. Tags: GTA Concept, GTA Motors

Producatorul spaniol de supercaruri GTA Motors a anuntat ca GTA Concept, primul astfel de model din istoria marcii care in prezent efectueaza ultimele teste, va fi prezentat la sfarsitul lunii aprilie. Versiunea de serie si numele acesteia vor fi anuntate cu acelasi prilej.

GTA Concept se caracterizeaza printr-un sasiu extrem de usor, care este construit din Kevlar (o fibra sintetica foarte rezistenta), din fibra de carbon si titaniu. Vehiculul este propulsat de un motor V10 montat posterior care dezvolta 780 CP si 929 Nm de cuplu! Acesta este conectat la o transmisie secventiala cu 7 trepte, insa compania iberica ofera si o cutie automata conventionala.

Galerie foto aici

De asemenea, si performantele sunt impresionante. GTA Motors sustine ca supercarul sprinteaza de la 0 la 100 km/h in mai putin de 3 secunde si atinge o viteza maxima de 350 km/h. Sistemul de franare este dotat cu ABS, discuri ceramice ventilate de 380 mm si etriere AP Racing cu 6 pistoane.

Supercarul GTA Concept este incaltat cu jante din aliaj usor imbracate cu pneuri Pirelli PZero de 255/35 R19 pe fata si 335/35 R20 pe spate.

Deocamdata nu au fost furnizate detalii legate de pret, insa se stie ca bolidul spaniol va fi construit intr-o serie limitata de doar 99 de exemplare.

Vizualizari: 970