© 2024 Auto.ro
Cei doi veri de platforma se apropie incet-incet de momentul mult asteptat al lansarii, iar asta inseamna ca vom vedea din ce in ce mai multe fotografii spion cu ei, uneori surprinsi imediat unul dupa celalalt.
Deocamdata, singura diferenta de design vizibila dintre cele doua prototipuri se observa in zona stalpului A, insa mai mult ca sigur ca Saab 9-4X si Caddy SRX nu vor avea prea multe in comun nici in rest.
Cele doua masini nu par a cadea “de acord” nici in ceea ce priveste motorizarile: desi atat suedezul, cat si americanul vor avea sub capote motoare V6, primul pune la dispozitie (conform datelor de inregistrare) 286 CP, in timp ce yankeul ridica stacheta la 300 CP.
Oricum 286 CP par a fi suficienti pentru a misca din loc chiar si un SUV de dimensiunile lui 9-4X, care masoara 4,95 m in lungime (asadar, cat un Range Rover si cu 10 cm mai lung ca un X5), 1,92 cm latime (ganditi-va la un Q7) si aproape 2,2 tone greutate.
De partea cealalta, Cadillac SRX se pare ca va juca in final rolul unui inlocuitor de circumstanta atat pentru actuala generatie, cat si pentru uriasul Escalade. Probabil cel putin la fel de mare ca varul sau din nordul Europei, masina va cadea ca dimensiuni exact intre acestea doua, urmand a fi propulsata, in afara anterior mentionatului V6 de 3,6 litri si 300 CP, de un agregat de 2,8 litri, tot V6, de 210 CP.
In Europa, vom vedea bineinteles si o motorizare diesel, daca nu chiar si una de tip hibrid.
Avand in vedere ca GM le va comercializa pe amandoua pe aceleasi piete, tipii de la marketing vor avea ceva de furca sa convinga ca ele se muleaza pe categorii diferite de clienti, insa este clar ca SRX va avea rolul masinii premium. De data aceasta, poate chiar se va simti a premium...