Test Drive: Toyota Corolla (cu video)

Un oarecare, provocat a intra intr-o disputa incinsa pe teme automobilistice, se transforma treptat intr-un vulcan activ de pasiune, alimentat de sentimente cu tenta idolatrizanta dezvoltate pentru “zei” cu nume de substantive comune: viteza, derapaje, putere, cuplu sau liniuta. (click aici pentru video ) Dupa consumarea “combustibilului”, soarbe ultima picatura dintr-o sticla cu bere (de obicei fara alcool), isi ia la revedere de la partenerii de discutie si sare in spatele volanului... uneia dintre cele mai plictisitoare si mai anonime masini pe care o poti gasi pe piata locala. Proprietate personala, evident. Fara indoiala, nu avem de-a face cu un caz de dubla personalitate, fiindca, ca si el, suntem majoritatea, iar piata nu este definita de o adunatura de ticniti. Si atunci, care este explicatia? De ce cineva care viseaza la un Subaru Impreza STi da banii pe un Passat full-options? Ei bine, Toyota Corolla ar putea avea niste raspunsuri...
Exista o groaza de modele familiale mai reusite din punct de vedere al designului sau al senzatiilor transmise in actul condusului decat o masina ca aceasta – Honda Civic, Ford Focus, Mitsubishi Lancer si chiar KIA Cee’d sunt doar cateva dintre ele – insa asta e apa de ploaie in momentul in care vii si intri pe scena recomandandu-te drept o Corolla. De fapt, numele sedan-ului aici de fata este chiar unul din acele raspunsuri mentionate anterior: cand ai in peste 30 de milioane de clienti multumiti de masinile care au purtat pe caroserie acest cuvant, nu ai cum sa nu te gandesti ca pariul este la fel de sigur ca sosirea noptii. Asadar, vorbim in primul rand de o chestiune de reflex, de increderea intr-un produs trasat dintotdeauna de aceleasi coordonate calitative si livrat, evident, intr-un ambalaj aflat pe aceeasi lungime de unda cu  gusturile clientilor din era respectiva. Odata stiut faptul (nedovedit) ca masina asta nu are cum sa te lase balta nici daca o loveste o unda de soc nucleara, normalul incepe sa iti placa din ce in ce mai mult. Vei adora profilul banal si modul in care au rezolvat eterna problema a lipirii unui portbagaj extern in locul fostei usi de hatchback, nu te va deranja totala lipsa de personalitate a designului spatelui si nu vei vedea niciodata privirile dezamagite ale prietenilor care te-au sfatuit sa iti iei un Civic Sedan. Simti in permanenta ca ai primit tot ce se putea de banii pe care i-ai dat, un sentiment pe care nici macar noi nu putem sa-l contrazicem odata ajunsi in habitaclu: plastice de calitate, imbinari & finisari fara repros si combinatii de culori inspirat alese, lucruri care fac uitate pozitia la volan cam inalta si locul restrans in spate la nivelul capului si genunchilor, hibe dublate de un portbagaj meschin in comparatie cu campionii clasei.
Rasucesti cheia in contact si diesel-ul commonrail de doi litri cilindree se trezeste la viata... cu un sforait de zile mari, pe care l-am acoperit cand nu am tinut sa experimentez potentialul celor 126 CP si 300 Nm si, in acelasi timp, am dorit sa aflu de ce este in stare sistemul audio. Ok, poate ca am exagerat aici (mai ales ca, in materie de decibeli proveniti din pacanitul unui diesel, nimic nu bate un pumpe-duse Volkswagen), insa izolatia fonica lasa oricum de dorit.
Cat priveste performantele pe care ar fi trebuit sa le primesc in schimb, sa spunem doar atat: nu vei bate recorduri de viteza si nici macar o buna parte din concurentii directi, insa un 0-100 se poate in consuma in putin peste 10 secunde si, mai important decat atata, cuplul motor este livrat liniar, astfel incat fiecare calatorie va incepe si se va termina in aceeasi atmosfera relaxanta. De fapt, intreaga masina pare a fi construita in jurul ideii de confort, desi sunt multe momente in care nu esti sigur de asta: etajarea destul de “scurta” a cutiei de viteze te invita sa o manevrezi cu sarg (lucru pe care l-am face cu si mai multa bucurie daca levierul ar fi catadicsit sa “agate” mai putin), directia are feeling (din pacate, nu e si foarte precisa) iar trenul de rulare, desi pare setat in principal sa amortizeze cat mai eficient intreaga gama de denivelari si gropi, ii imprima Corollei un ruliu redus si un caracter subivrator domestic in viraje. Dualitate? Confuzie? Cui ii pasa: totul era OK, iar sedanul Toyota se apropia neperturbat de punctul final al calatoriei.
De aici si problema lui. Totul e OK, totul functioneaza fara repros si nu prea ai nimic rau de spus despre masina. Poate ca e, de fapt, problema noastra, insa ne e greu sa devenim fanii unui interlocutor care iti aproba fiecare cuvant pe care il scoti din gura. Cam asa este Corolla, iti da dreptate orice ai spune, ceea ce inseama ca nu vei vei fi niciodata contrazis. Ca urmare, te vei plictisi de moarte. Iar atunci vei incepe sa vorbesti despre Subaru, Honda, Ford, Mitsubishi si vei incheia cu Porsche, Ferrari, Lamborghini, Rolls Royce sau Bugatti, inainte de a-ti sorbi ultima inghtitura de bere si de a ajunge in parcare. Unde masina cu logo-ul Toyota pe calandru si cuvantul “Corolla” scris pe capacul portbagajului te va convinge, din nou, ca ai facut cea mai buna alegere. La urma urmei, cand totul e OK, de ce nu ar apare si succesul? Fie el si unul scontat...