rss

Testeaza Evo-lutia!

  1. 23/09/2008
  2. Tags: Lancer evolution, Mitsubishi

Lansat pe piata autohtona in luna martie a acestui an, noul Mitsubishi Lancer Evolution va face joi, 25 septembrie, subiectul unui alt eveniment de amploare in tara noastra, si anume primul test de presa oficial organizat in Romania.

La evenimentul care se va desfasura pe circuitul AMC Kart de langa Bucuresti vor participa cei mai buni piloti care participa in Cupa Mitsubishi, cea mai importanta competitie monomarca din Romania. Acestia si ziaristii vor putea testa doua versiuni ale modelului, Lancer Evolution 2.0T GSR cu transmisie manuala si Lancer Evolution 2.0T TC-SST MR, care sunt echipate cu motoare ce dezvolta 295 CP.

Noul Mitsubishi Lancer Evolution se comercializeaza deja in Romania, iar primul client a fost portarul echipei nationale de fotbal, Bogdan Lobont, care are un contract de imagine cu marca japoneza.

Lancer Evolution este vectorul de imagine al companiei nipone, o masina care si-a probat fiabilitatea si calitatile sportive de-a lungul anilor in etapele Campionatului Mondial de Raliuri. Legenda Lancer a inceput in 1973, cu modelul 1600 GSR si a continuat cu EX 2000 Turbo (1980), in timp ce primul Lancer Evolution a aparut în 1992.

Vizualizari: 1093