Toyota are probleme cu covorasele pentru picioare
- 30/09/2007
Japonezii planuiesc sa recheme 55.000 de masini din cauza unor reclamatii privitoare la acceleratii involuntare, stranse intr-o perioada de timp destul de scurta de catre cei de la NHTSA.
Cei 40 de acuzatori s-au plans de faptul ca covorasele, in mod normal ar trebui securizate cu capse, se deplaseaza de la locul lor si se intepenesc sub pedala de acceleratie, "defectiune" ce a provocat pana acum nu mai putin de opt accidente soldate cu 12 raniti.
Toyota se apara spunand ca proprietarii masinilor nu se mai obosesc sa scoata aceste
covorase destinate oricarui tip de vreme, ei asezandu-le direct peste cele standard, fara a le mai fixa in capse.
Totusi, legea e lege, astfel incat asiaticii vor rechema mai multe modele, printre care
Lexus ES 350 si
Toyota Camry (foto) editii 2007 si 2008, insa NHTSA avertizeaza ca este posibil ca si
Toyota Prius,
Avalon si
Tacoma sa aiba probleme de acest gen.
Cel mai periculos vehicul dintre toate acestea pare a fi insa Lexus ES 350, fiindca masina are in loc de cheie de contact un
buton de strat-stop, astfel incat motorul nu poate fi pur si simplu oprit doar rasucind o cheie in momentul in care soferul experimenteaza o acceleratie involuntara. Atentie, deci, la picioare...