© 2024 Auto.ro
Reducerea dramatica a cererii pe piata auto a determinat pierderi in cascada ale aproape tuturor constructorilor.
Gigantul japonez Toyota Motor a anuntat, luni, ca va inregistra, in timpul exercitiului financiar 2008-2009, prima sa pierdere de exploatare din istoria constructorului de masini, criza mondiala antrenand "o situatie de urgenta fara precedent" pentru grup, potrivit AFP.
Potrivit ultimelor declaratii ale oficialilor companiei japoneze, Toyota estimeaza pentru anul fiscal 2008-2009 pierderi operationale totale de 12,8 miliarde de dolari. Toyota a publicat astazi o noua estimare a pierderilor operationale de 1,7 miliarde de dolari, care se adauga pierderilor estimate de 11,1 miliarde de dolari care au fost date publicitatii in noiembrie.