© 2024 Auto.ro
Audi a reusit sa obtina din nou succesul in cadrul sondajului de opinie "Best Cars" sponsorizat de revista "auto motor und sport" ("ams"). Cititorii acestei reviste au votat modelele Audi drept cele mai bune automobile la trei categorii distincte: Audi A4, Audi A6 si Audi Q5, model lansat de curand. Premiile obtinute au fost anuntate la Alte Reithalle, in Stuttgart.
Rupert Stadler, presedintele consiliului director al AUDI AG, prezent la ceremonie pentru a primi premiul acordat, a declarat ca "Audi A4 a conferit clasei medii virtuti de mare clasa prin tehnologia sa inovatoare, designul extraordinar si calitatea superioara."
Limuzina sport business s-a afirmat pentru a cincea oara consecutiv. "A6 este un model sport, dar eficient din punct de vedere al consumului de carburant. Si, in definitiv, exact asta este ceea ce asteapta clientii acestui segment" remarca Peter Schwarzenbauer, membru al consiliului director pe probleme de marketing si vanzari al AUDI AG, in cadrul reuniunii de la Stuttgart.
Premiile secunde au fost obtinute de Audi A3 la categoria "clasa medie inferioara", Audi A8 la categoria "automobile de lux" si de Audi R8 pentru "automobile sport".
Acest sondaj de opinie este al 33-lea sondaj realizat de revista "auto motor und sport" in randurile publicului cititor, iar rezultatele au fost stabilite in urma procesarii a peste 92.000 de voturi.