© 2024 Auto.ro
Noua generatie a modelului compact Audi va debuta undeva in 2011, insa iata ca oficialii companiei din Ingolstadt furnizeaza deja informatii cu privire la viitorul top-model RS3.
Acesta va ajunge in showroom-uri la scurt timp dupa ce o vor face versiunile obisnuite si, se pare, va avea sub capota motorul cu cinci cilindri turbo al actualului TT-RS.
Vestea cu privire la continuarea foiletonului RS3 a sosit de la Michael Dick, membru al consiliului director Audi in cadrul departamentului de dezvoltare, astfel incat ne putem pregati inca de pe acum sa facem cunostinta cu un hatch extrem de fierbinte.
In caz ca masina va cantari cam cat TT-RS, cei 340 CP si 450 Nm ai agregatului de 2,5 litri o vor catapulta, teoretic, pana la 100 km/h in circa 4,5-4,6 secunde, in timp ce viteza maxima – scutita de enervantul limitator electronic – ar putea cocheta cu pragul celor 290 km/h. Al naibii de rapid, intr-adevar...