rss

Volvo prezinta gama DRIVe

  1. 10/09/2008
  2. Tags: C30, DRIVe, S40, V50, Volvo


Asemeni altor producatori europeni, Volvo va prezenta propria gama de automobile ultra-eficiente in ceea ce priveste consumul si emisiile, denumita generic DRIVe.

Momentan ea consta din trei modele: C30, S40 si V50, toate echipate cu acelasi propulsor diesel de 1.600 cmc, respectiv cu un setup asemanator.

Trucurile sunt deja arhicunoscute: cu ajutorul pneurilor ce au o rezistenta redusa la rulare si cu aerodinamica imbunatatita Volvo a redus consumul acestor masini, in medie, cu jumatate de litru, ceea ce inseamna ca ele au nevoie de doar 4,5 litri/100 km, in ciclu combinat.

Aceasta valoare scade la 3,7 litri in regim extraurban - un rezultat impresionant -, in timp ce emisiile sunt si ele printre cele mai bune. C30 emite doar 115 g/km, in timp ce fratii sai mai mari depasesc usor aceasta valoare (118 g/km).

Dar poate vestea cea mai buna este ca, dupa ce vor fi prezentate cu ocazia Salonului Auto de la Paris, fiecare versiune DRIVe va costa cu doar 150 de euro mai mult decat una normala, suedezii planuind sa comercializeze 20.000 de exemplare anul viitor.

Vizualizari: 1573