rss

WRC: Loeb nu mai vrea in Raliul Monte Carlo

  1. 26/09/2008
  2. Tags: C4 WRC, Citroen, Sebastien Loeb


Sebastien Loeb va absenta anul viitor din Raliul Monte Carlo, eveniment pe care pilotul francez l-a castigat de cinci ori in sase ani. Nu, Loeb nu se retrage din raliuri, insa cursa monegasca nu va conta in calendarul Campionatului Mondial de Raliuri din 2009, ea fiind inclusa in IRC (International Rally Championship).

Desi initial isi anuntase participarea, fostul gimnast s-a razgandit, motivand ca, daca tot nu are voie sa ia startul pe Citroen C4 WRC - automobil neconform cu regulamentul IRC - nu are nimic de castigat participand la eveniment.

"Fara C4 WRC as fi alergat pe C2 Super 1600 si oricat mi-as chinui mintea, nu vad cum as putea sa inving masinile Super 2000 cu un autovehicul de 1.600 cmc si tractiune 4x2. Singurul lucru care ma motiveaza sa particip la Monte Carlo este victoria. Iar daca sunt invins de unul dintre pilotii care alearga in IRC, ma indoiesc ca publicul va intelege diferenta dintre masini", a explicat pilotul Citroen.
Vizualizari: 1006