rss

WRC03 Raliul Norvegiei, ziua 2: Dezastru pentru Loeb

  1. 19/02/2007
  2. Tags: PS12, Sebastien Loeb

Mikko Hirvonen si Marcus Gronholm s-au detasat net de ceilalti concurenti dupa o zi dezastruoasa pentru Sebastien Loeb. Campionul mondial a iesit in decor in PS12, dupa ce a ratat o intersectie, si a cazut pe locul 11, dupa care, in momentul in care ataca pentru a reintra in zona punctelor, a avut parte de o noua iesire de pe traseu, in PS13, soldata cu o intarziere de 9 minute.
 
Dupa aceste evenimente, Hirvonen si Gronholm n-au avut adversar si au terminat ziua secunda pe primele doua pozitii, despartiti de 19,3 secunde.
 
Ramane de vazut acum daca echipa Ford va lasa ca invingatorul sa fie decis pe probele de concurs sau ii va sugera lui Hirvonen sa ridice piciorul de pe pedala de acceleratie pentru a-i permite lui Gronholm, aflat in lupta pentru titlu, sa castige intrecerea.


Petter Solberg ocupa locul trei, dar a pierdut timp in partea a doua a zilei in fata fratelui sau, Henning, chiar daca acesta a avut si cateva mici escapade in decor, astfel ca pozitia sa nu este deloc sigura.

Singura sa consolare este ca are deja aproape un minut si jumatate avans in fata lui Latvala, care, dupa o prima zi dezastruoasa, a revenit spectaculos, devansandu-l, ca si Stohl, pe Galli.
Vizualizari: 915