WTCC4, Zandvoort: Tarquini castiga a doua cursa
- 08/05/2007
-
Tags:
Gabriele tarquini, Zandvoort
Gabriele Tarquini i-a adus lui SEAT prima victorie din acest an. Italianul si-a adjudecat cursa secunda de la Zandvoort.
Tarquini l-a depasit pe Priaulx in turul 6, iar in timpul duelului a existat un contact in urma caruia masina campionului s-a rasucit, acesta fiind obligat sa se multumeasca numai cu locul 5. In schimb, Tarquini a mers ceas si a facut excelent fata presiunii lui Farfus, pilotul BMW adjudecandu-si la final numai locul 2.
Pe pozitia a treia a terminat colegul lui Farfus de la Schnitzer Motorsport, Jorg Muller, cel care a facut o cursa excelenta. El a pornit de pe pozitia a 10-a, dar ajunsese pe cinci la finele primului tur si a urcat apoi pana pe ultima treapta a podiumului.
O prestatie excelenta a avut si Larini, care, plecat al 7-lea, a terminat pe locul 4. Intrecerea independentilor i-a revenit lui Rangoni (a terminat pe 6 in ierarhia absoluta), urmat de Colciago si Porteiro, ultimul adjudecandu-si primul punct in WTCC.
Clasament
1. Gabriele Tarquini SEAT Leon 22:06.110
2. Augusto Farfus BMW 320si + 0.449
3. Jorg Muller BMW 320si + 0.674
4. Nicola Larini Chevrolet Lacetti + 0.978
5. Andy Priaulx BMW 320si + 1.714
6. Luca Rangoni BMW 320si + 2.282
7. Roberto Colciago SEAT Leon + 3.464
8. Felix Porteiro BMW 320si + 5.218
9. Tiago Monteiro SEAT Leon + 6.351
10. Jordi Gene SEAT Leon + 7.794