© 2024 Auto.ro
Subaru va lansa la Frankfurt noul crossover XV, varianta de serie a conceptului cu acelasi nume, prezentat recent la Salonul Auto de la Shanghai. Pentru a ne trezi interesul, constructorul auto a publicat primul teaser oficial.
De fapt, modelul nu este nimic altceva decat versiunea crossover a noului Impreza, care a debutat deja la Salonul Auto de la New York. Schita dezvaluie partea frontala a masinii, care se remarca prin bosaje proeminente, jante din aliaj cu un design nou, precum si prin garda la sol marita.
Noul Subaru XV va fi fratele mai mic al SUV-ului Outback si va fi produs in urma feedbackului pozitiv primit in urma prezentarii prototipului, in luna aprilie.
Detalii despre performantele tehnice nu au fost inca anuntate, ceea ce inseamna ca va trebui sa asteptam conferinta de presa Subaru de la evenimentul de la Frankfurt.