rss

Volkswagen Golf 7 a fost desemnat ”Masina Anului 2013”

  1. 01/04/2013
  2. Categoria: VW
  3. Tags: Golf, Golf 7, Masina anului, Vw

Cea de-a saptea generatie Volkswagen Golf a primit titlul "World Car of the Year 2013" in cadrul conferintei de presa organizate cu ocazia Salonului Auto de la New York. Noul Golf poate fi comandat pe piata din Romania la un pret de pornire de 15.442 de euro, pentru versiunea 1.2 TSI de 85 CP, nivel de echipare Trendline.

Un juriu format din 66 de jurnalisti au hotarat ca generatia cu numarul sapte a bestsellerului VW Golf sa fie desemnata "Masina Anului 2013 in Lume". In competitie au mai fost nominalizate modele precum Audi A3, Land Rover Range Rover, Mazda6, Mazda CX-5, Mercedes-Benz A-Class, Peugeot 208, Porsche Boxster/Cayman, Scion FR-S/Subaru BRZ/Toyota GT86 si Volvo V40.

Dupa cum ne-a obisnuit, Golf continua nu doar sa impresioneze la capitolul vanzari, ci sa sa castige intr-o proportie covarsitoare competitiile in care intra. Golf 7 este la al doilea premiu international din ultima luna, după ce a primit si titlul de Masina Anului in Europa.

Mai mult decat atat, este pentru al doilea an consecutiv cand titlul World Car of the Year revine unui model Volkswagen, dupa ce in 2012 premiul a fost castigat de citadina Up!.

Pe piata din Romania, noua generatie Golf pleaca de la 15.442 de euro, tarif valabil pentru versiunea Trendline, motorizare 1.2 TSI de 85 CP. Pentru un plus de putere (105 CP), dar acelasi nivel de echipare, clientii trebuie sa scoata din buzunar 16.124 euro.

Pe frontul diesel, cea mai accesibila versiunea este cea echipata cu TDI-ul de 1.6 litri si 90 CP, care costa cel putin 17.844 de euro. VW Golf echipat cu motorizarea TDI de 2.0 litri si 150 CP are un pret de pornire de  22.438 de euro, unitatea venind la pachet cu echiparea de top Highline.

Vizualizari: 9509