© 2024 Auto.ro
Recent, in preajma sediului Ferrari din Maranello a inceput sa circule zvonul potrivit caruia fabricantul italian ar pregati o versiune supersport al lui 599 GTB, care se va numi 599 GTO.
Creat, spun sursele, pentru a aduce un omagiu celebrului 250 GTO, noul bolid va fi mai usor decat masina din care deriva si va avea sub capota un motor V12 a carui putere va fi cuprinsa intre 680 si 700 CP.
Constructia lui 599 GTO va ingloba o serie intreaga de componente din fibra de carbon, astfel incat masa proprie a masinii s-ar putea diminua chiar si cu 70 kg fata de cea a lui 599 GTB.
In consecinta – si luand in considerare cresterea cu 80 de cai a puterii maxime –, ne asteptam la acceleratii, reprize si o viteza maxima de exceptie, mai ales ca nici versiunea normala nu este tocmai ceea ce se poate numi “lenta”: proba 0-100 km/h este rezolvata in 3,7 secunde, iar viteza maxima este de 330 km/h.
Daca sursele familiare acestui proiect spun adevarul, atunci Ferrari 599 GTO va putea fi vazut pentru prima oara la Salonul Auto de la Geneva din primavara lui 2010, primele unitati urmand a fi livrate incepand cu luna octombrie a aceluiasi an.
Italienii planuiesc o serie limitata la doar 500 de masini, fiecare dintre ele urmand a avea un pret cu circa 20-25% mai mare decat cel al lui 599 GTB (asadar, in jur de 300.000 euro).