rss

Frankfurt 2009: Ferrari 458 Italia, detalii si imagini

  1. 16/09/2009
  2. Categoria: Ferrari
  3. Tags: Ferrari, ferrari 458 Italia

Nu ne-am putut abtine in a mai publica cateva imagini ale supercarului Ferrari 458 Italia, care si-a facut simtita prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt.

Casa de la Maranello a dezvaluit si specificatiile tehnice cu privire la succesorul lui F430. Acesta vine echipat cu un V8 cu injectie directa de 4,5 litri, care pulseaza 570 cai putere la 9.000 rot/min si un cuplu maxim de 540 Nm la 6.000 de rot/min. Intreaga desfasurare de forte este transmisa catre rotile din spate prin intermediul unei cutii de viteze F1 cu dublu ambreiaj, cu sapte rapoarte.

Performantele dinamice sunt posibile si datorita materialelor folosite, precum aluminiul, magneziul si fibra de carbon, care mentin o greutate scazuta a bolidului de la Maranello. Cu o greutate de 1380 kg, Ferrari 458 Italian sprinteaza de la 0 la 100 km/h in numai 3.4 secunde si atinge o viteza de top de 325 km/h..

La interior, avem de-a face cu tabloul de bord 458 Italia, care beneficiaza de sistemul de asistenta dinamica VDA care monitorizeaza parametrii de functionare a motorului, cutia de viteze si franele.

Tehnologia VDA pune la dispozitia clientului trei setari posibile (Race, CT off si CTS off) care permit identificarea conditiilor de drum si adaptarea tinutei masinii la acestea.

Tabloul de bord este defapt impartit in doua. Pe partea din stanga se pot observa butonul Cruise Control si panoul de instrumente adiacent ecranului TFT cu interfata de computer.

Pe dreapta avem de-a face cu vitezometrele digitale, conexiunea Bluetooth si camera de luat vederi pentru parcarea cu spatele.

Vizualizari: 3156